top of page
regele_mihai__prima_fotografie_69956800.jpg

Primii ani

           Regele  Mihai s-a născut la Sinaia, fiind fiul principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și al prințesei Elena a Greciei.

            Din partea tatălui este nepot al regelui Ferdinand I și al reginei Maria, iar din partea mamei, nepot al regelui Constantin al Greciei. Astfel, Mihai al României este descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind țarii Nicolae I și Alexandru al II-lea al Rusiei, regina Victoria a Marii Britanii, împărați habsburgi, regi ai Prusiei, Portugaliei.

Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă, cât și paternă. Este văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

            Căsătoria propriu-zisă a părinților săi a fost scurtă și nefericită, din cauza nepotrivirii celor două personalități. În 1925, principele Carol a profitat de o îndatorire protocolară, reprezentarea dinastiei la înmormântarea reginei consoarte Alexandra a Marii Britanii, pentru a nu se mai întoarce în România. S-a întâlnit cu amanta sa Elena „Magda” Lupescu în străinătate și a renunțat la tron, cei doi stabilindu-se în cele din urmă în Franța.



            Regele Ferdinand era decis să nu tolereze din nou această nouă dovadă de nesupunere a fiului său, care dezertase și în timpul Primului Război Mondial. Deși unii politicieni, precum Constantin Argetoianu, au pledat pe lângă rege să se răzgândească, acesta a convocat un Consiliu de Coroană în cadrul căruia Carol a fost exclus de la succesiunea tronului și din familia regală, primind numele de Carol Caraiman. Prinț moștenitor a devenit fiul lui Carol, Principele Mihai.



            Deja în 1925 starea de sănătate a regelui Ferdinand era fragilă, și acesta a murit în iulie 1927, de cancer intestinal. În consecință, regele Mihai i-a succedat la tron bunicului său. La scurt timp a murit însă și Ionel Brătianu, conducătorul Partidului Național Liberal, și, dintre frații săi, cel mai versat politician. Astfel, prima venirea la putere a regelui Mihai a stat sub semnul slăbirii autorității celui mai important partid politic de până atunci.  

Primii ani: Inner_about
bottom of page