Regele Mihai I
Lovitura de stat
În august 1944, pe măsură ce armatele Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera estică a României, regele Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliaților, care îi includea pe comuniști. Tânărul rege a fost cel care a luat inițiativa arestării lui Antonescu, în după-amiaza zilei de 23 august 1944, scoțând astfel România din Axă. Politicienii Maniu și Brătianu, în cooperare strânsă cu Regele Mihai, ca principali organizatori ai loviturii de stat, au stabilit ca ziua de 26 august să fie data acesteia, însă atunci când au aflat că Antonescu va pleca pe front în ziua de 24 august, au devansat această dată pentru 23 august. In după-amiaza zilei respective Regele l-a invitat pe Antonescu la Palatul Regal; între Rege și Ion Antonescu are loc un dialog, în salonul galben, între orele 16 și 16.58, iar când acesta a refuzat să accepte un armistițiu, Regele Mihai l-a destituit și l-a arestat pe Ion Antonescu.